Budești – orașul nostru. Aprozi, Buciumeni, Gruiu – satele noastre.
Aflat pe un drum național și pe o rută importantă de cale ferată (București – Oltenița), la o distanță mică de capitală, orașul Budești are toate șansele pentru a se dezvolta economic și social.
Instituții importante pentru cetățeni au sedii în orașul nostru : Trezoreria Orașului Budești, Administrația Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Acestea sunt importante pentru viața budeștenilor deoarece nu mai sunt nevoiți să parcurgă distanțe lungi pentru diferite probleme administrative. De asemenea, Garda de Intervenție Budești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU Pompieri și SMURD) și Stația de Salvare Budești sunt servicii medicale de importanță majoră pentru localnici.
Activitățile economice principale în Budești sunt comerțul, agricultura și micile activități meșteșugărești (producție de mobilă și tâmplărie din lemn). Din acest motiv sunt prioritare dezvoltarea și modernizarea Pieței Budești care atrage duminical între 1 – 2.000 de locuitori din județul Călărași și nu numai. Prin asigurarea unor spații generoase, moderne, firmele și societățile comerciale din Budești vor putea beneficia de oportunitățile pe care le poate aduce Piața Budești, vor putea să își prezinte produsele într-un mod competitiv și vor atrage mai mulți clienți.
Însă, în ciuda apropierii de București, orașul Budești și satele Aprozi,Buciumeni și Gruiu sunt rămase mult în urmă în ce privește dezvoltarea și modernizarea la standard europene.
Ce ar putea să îmbunătățească viața cetățenilor din Budești?
În primul rând, avem nevoie urgentă de rețele de apă și canalizare pe toate străzile din Budești și în satele noastre, dar și de rețea de gaze. Fără aceste facilități, nu ne putem considera parte dintr-un stat modern și nu putem avea condiții de trai decente. În plus, toate aceste facilități ar atrage mai mulți investitori în zonă și ar face orașul nostru mai atractiv pentru familiile tinere care lucrează în București, dar care ar dori să locuiască într-o zonă mai putin costisitoare și mai liniștită.
În al doilea rând, servicile medicale sunt necesare pentru ca cetățenii să poată fi consultați și tratați în localitate. E necesar ca multe specializări să fie disponibile! Nu trebuie abandonată lupta pentru redeschiderea Spitalului Budești!
Drumuri de acces între localitățile noastre și drumul national DN4 sunt de maximă importanță! Ar face mai ușoară deplasarea navetiștilor, dar și a celor care la sfârșit de săptămâna vin să-și “reîncarce bateriile”.
Nu în ultimul rând, pentru o bună comunicare între conducere și cetățeni este nevoie de punerea la dispoziția cetățenilor, prin Primărie, de metode moderne de comunicare, care să permită cetățenilor să se implice în viața localității: website, email, telefon, iar primăria să preia problemele si sesizările acestora. Aceste mijloace de comunicare, precum și aplicații pentru sesizări ale problemelor orașului (drumuri blocate, canale (santuri) defectuoase, gropi, depozite abuzive de gunoi și alte probleme) sunt folosite cu succes în alte localități, iar cetățenii contribuie la îmbunătățirea mersului localității și devin mai interesați și mai vigilenți.